Calatorii, Inspiratie

Fără asfalt şi fără aer

E început de iunie și am plănuit să venim la 2 Mai, la mare, la triatlonul Fără Asfalt.
De pe 1 iunie până pe 5 iunie minivacanța activă la mare.
Urmează primul meu triatlon cu înot în mare. Am fost la WinterTri la Izvorani (înotul e ultima probă și e în bazin).
Un triatlon are următoarele 3 probe în ordinea asta: înot, bicicletă, alergare cu diferite distanțe si dificultăți.

În funcție de distanțele parcurse sunt de mai multe feluri. Olimpic, super sprint, sprint, half iron, iron man.
Ei și aici vreau să ajung.
Dragoș a mai cochetat cu triatloane eu nu. De Ce? Simplu. Acum 8 luni nici nu intram in apă vara la mare. Nu suportam ideea și senzația să îmi tin capul sub apa. De Ce? Că nu știam să înot și că apă. Mai degrabă sar din avion decât să sar in apă. Apa, marea, oceanul sunt un mediu ostil în momentul ăsta pentru mine.
Anul trecut în grupul nostru de prieteni am primit propunerea să mergem la Oradea și să participăm la ștafeta family XMan pe distanta de Half Iron. (1.8km inot, 90 km bicicleta,21km alergare).
Impartim probele: Dragos a facut inotul 2 km, eu 30km de bicicleta, 60km Dragos, 16 km alergare eu, 3 km Dragos ultimii 2 km i-am alergat împreună cu Vlad(avea 6 ani atunci). Așa am terminat în familie HalfIron.
Văzând și stând între ei a înflorit dorința de a participa și termina un IronMan. Eeei de ar fi așa simplu.
Un antrenament pentru Iron Man implică disciplină, multă muncă, prioritizări, mai puține activități sociale  multe ore în mișcare, mai mult somn.Când o să ajung efectiv să mă antrenez pentru un Iron îmi notez și împărtășesc cu voi.

Până la Iron îmi propun un Half și înainte de el câteva triatloane.Așadar primul(cu înot in mare) este Fără Asfalt la Mare.
E iunie însă apa e rece și pentru asta există neoprene. De crăciun mi-am facut cadou unul (pardon am primit cadou de la soțul m

eu) că era evident că voi avea nevoie.E 3 iunie e soare, frumos mâine e concursul și mergem să ne plimbam pe traseul de bicicleta. Ajungem să îl facem pe tot fără apă în soare.

După amiază ne-am luat neoprenele și am intrat în apă. Am înotat 75m în larg și când am văzut cât de departe e fundul mării m-am întors spre tarm. Am simțit frica, neputința și o puternică chemare către țărm.

Ziua concursului. M-am trezit la 5 forțată de dureri de burtă. Asta e, lucrez cu materialul pe care îl am la îndemână. Nici nu mă gândesc să nu merg la start.
Am emoții că simt că sunt pregatită.

Mă simt în fața unui examen, pentru care m-am pregătit, pentru care am muncit.Am băut 1 L de apă.Am pregătit cereale cu lapte. Am pregătit cafea pentru team Ciucaș  și la 8 și un sfert am plecat spre start. Dragoș a decis să nu se îmbrace în neopren eu nici nu concep să nu mă îmbrac cu el că ma gândesc că e frig și mie îmi place căldura.Am pregatit zona de tranziție, am dus bicicleta spd-urile, încalțările de alergare, geluri, casca, 2 bidoane de apă. Unul să mi-l torn pe mine dupa ce ies din mare al doilea sa beau apă.
Mi-am pus neoprenul, casca de înot, ochelarii și am mers spre start. Am intrat în apă sa ma obișnuiesc cu temperatura.Aseară Marmota mi-a zis că vine şi stă lângă mine să mă susţină.Pe de o parte ma linişteşte pe de altă parte îmi este greu să mă arat pe mine când sunt vulnerabilă.
S-a dat startul şi e un calm în mine.
Intru în apă e rece dar nu foarte. Apa e tulbure,plina de. spume,agitată de atâtea mâini şi picioare.

Încep să înot simt alge pe palme. Înot bras şi tehnica pe care am reuşit să o deprind nu este tocmai bună. Mai am multe ore pe care să le folosesc pentru a învăţa.
Pe prima latură mă duc, mă mişc acceptabil. Când bag capul în apă se aude tare. Mă simt ca într-o maşină de spălat. Şi sunt valuri. Şi mă uit în spate şi văd malul undeva departe. De atunci nu am mai putut să mă sincronizez şi am început să nu mai pot să trag aer. Parcă nu mă mai ascultă corpul. Simt că nu pot să trag aer în piept. Şi din cauza asta nu mai pot sa înot.
Stau pe loc consum energie că simt că nu am aer şi îmi este frică.
Marmota mă încurajează, aceleaşi lucruri mi le zic şi eu.Mai ies câteva îndemnuri şi cu voce tare:Haide Alexandra, hai că poţi! Haide mai înoată. Nici nu pot sa zâmbesc la poza. Copiii mei şi mama sunt pe margine şi mă incurajează de parcă de asta depinde viaţa lor. Haide mami! Neoprenul m-a strâns şi nu am putut să respir, acum mă doare în capul pieptului şi tuşesc.
Sunt printre ultimii când ajung în zona de tranzit. E gol nu mai e nimeni. Asta înseamnă câteva lucruri. O să am traseul de bicicletă pentru mine, nu o să fie aglomerat în posturi şi sunt varză.Iau un gel beau apă şi o parte o torn  în cap.
Îmi dau neoprenul jos într-un final şi gâfâi trag aer şi abia intră.Scot aer nu iese. Mă incalţ cu şosetele albe care au devenit negre.Combinaţia nisip apă alb bad idea. Îmi pun spd-urile(experienţe noi de anul ăsta)  şi plec spre poartă. Sorin mă aşteaptă şi îmi dă Virb-ul de care nu îmi dau seama dacă e pornit. Tehnologia înca nu a ajuns la nivelul meu. Ar trebui sa fie comenzi telepatice să pot fi în armonie cu gadgeturile.

Mă urc pe bicicletă şi mă simt bine dar de fiecare dată când trag aer îmi vine să tuşesc.Mă gândesc la ce am greşit la înot că acum am timp.Nu am putut să respir să intind mainile să împing să inaintez. În bazin e cu totul altceva.

Concluzia mea de dupa :Vreau iron trebuie să mă antrenez pentru Iron.Mai mult înot- 5 ore pe saptamana.Înot în ape deschise. Înot cu neopren şi să găsesc neoprenul potrivit.

Ce fac în direcţia asta? Caut suport şi ajutor specializat.Pe cineva care a trecut prin asta şi e dispus sa ofere sfaturi, un plan de antrenament să aibă grijă să ne tragă de mânecă să nu facem mai mult sau mai puţin decât e cazul.
Continui cu învăţatul înotului şi iau în serios înotul in ape deschise.Am făcut toate analizele plus test de efort şi consult pentru nutriţie.Încep sa fiu atentă la ce şi cât mănânc la suplimente hidratare.Pot şi muncesc.
Am în plan sa fac antrenamentele de la 6 la 8 dimineaţa. De 5 ori pe săptămână.Mâine dimineaţă încerc o bicicletă sau alergare de la 6 la 8.

Poţi să vezi aici filmul meu de pe traseul de bicicletă :

 

iunie 2017 by Alexandra StateOfMind

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *