Sunt învinsă şi învingătoare.
Alerg ca o gazelă obeză care are ciment în mușchi. Mă doare, mă doare și strâng din dinți că nu am de ales.Trebuie să ajung și durerea mă seacă. Toate astea din prostia mea.
Sunt aceeaşi însă cu ceva mai multă experienţă şi cu lecţia învăţată.Toate încă le trăiesc prin cele 6 participări la Marathon 7500. Eu alerg pentru mine, că mă face să mă simt bine, că ajung să mă cunosc mai bine. Că atunci când îmi este greu mintea mea inventează motive, probleme să mă opresc şi îmi place să le observ şi să trec mai departe. Că mă dezbracă foaie cu foaie şi îmi dau seama căt de simplă sunt de fapt şi de cât de puţin am nevoie să fiu. Câteodată o rază de soare, sau un strop de apă, o pauză. Pe mine experienţele astea mă fac umilă,recunoscătoare şi să trăiesc acum. Cât de frumoasă este simplitatea în viaţă.
2009 Prima participare-primul abandon
In 2009( limita de timp era de 50 de ore) mi-a facut Dragos propunerea indecenta: haide la 7500. Bineinteles ca i-am zis ca e nebun si da imediat dupa. Nu am pregatit nimic pentru editia aia. Nici macar nu vizualizam mai mult de prima data la Varful Omu. De fapt in conceptia mea de mers pe munte eram pregatita sa fac intr-o tura maxim o urcare si o coborare. Bineinteles ca am avut rucsaci grei cu orice e inutil. Ca o paralela as zice ca este ca geanta/ bagajul meu inainte si dupa copii. Inainte de copii nu puteam pleca undeva fara minim: oglinda, perie , demachiant, dischete sau servetele demachiante, servetele umede, servetele uscate, ulei de masaj jumatate de dulap bineinteles si altele. Asa minimalist plec acum in calatorii si asta se intampla weekend de weekend. Dragos are alta parere insa eu chiar cred ca imi iau putine lucruri.Voi dezvolta partea asta cu plecatul in fiecare weekend si bagajele aferente cu dovezi :).
Pe langa faptul ca nu eram pregatita psihic pentru tura asta nu eram pregatita nici fizic si am renuntat la Vf Omu in primul rand pentru toate motivele enumerate mai sus si in al doilea rand pentru glezna mea stanga care se tot umfla pe vremea aia dupa ture mai lungi de 6 ore. Povestea cu glezna o voi detalia la un moment dat.Am renuntat cu tristetea unui esec si fara a avea in gand neaparat dorinta de a mai particpa. Asta nu se intampla si in mintea lui Dragos. Marea fabrica de acolo din capul lui imi transmitea prin privire ca ne vom intoarce la 7500 cum a facut si cu Matterhorn. Asta e frumos la noi ca uitam repede esecurile, pot spune ca suferim de un fel de boala care ne sterge din memorie partea asta ca de fiecare data putem incerca acelasi lucru cu acelasi entuziasm fara sa ne apese “esecul”. si totusi sa avem in vedere lectia invatata dinel.
Anul 2011 a doua participare al doilea abandon
Am primit cadou participarea acelasi entuziasm insa antrenament mult prea putin pentru ce este nevoie aici. Atunci in 2011 parca am parcurs in minte mai mult din traseu chiar pana la Bran.Am renuntat insa pentru lipsa de antrenament si pentru ca ma dureau genunchii.
Anul 2013 ca in basme a treia incercare e cu succes.
In 2013 aceeasi propunere: Haide la 7500! Ok mergem dar ne facem un plan.Haide sa mergem/alergam cat mai mult pe munte. Nu conteaza viteza, nu conteaza unde. Munte sa fie ca se ocupa el de restul distanta, diferenta, vreme, genunchi si articulatii.Acum limita de timp era de 40 de ore pam-pam.
Cum ne mobilizam noi sa mergem cat mai mult? Haide sa mergem la cat mai multe concursuri de trail din tara de pana in 7500. Asa am facut nu a scapat nici unul nu a contat timpul, locul. Ne-am inscris am rezervat cazari am programat plecari, am experimentat incaltari, haine asa am ajuns in scurt timp la fuste.Am fost la Semimaraton Brasov, Ecomarathon, Marathon Brasov , Hercules, Retezat Trail Race, Maraton Apuseni, Cozia Mountain Run, Bate Toaca, plus doua,trei alergari pe saptamana pe dealurile de pe langa Ploiesti si cateva ture in Bucegi inclusiv cu doua urcari la Omu de noapte.
A zburat timpul si noi cu el si iata-ma la Start. E dimineata e 6 si nu ma deranjeaza ca sunt aici. Am pregatit totul stiu si traseul l-am parcurs si pe picioare si mental stiu ce ma asteapta stiu ca pot. Singura parte pe care nu am fost este Batrana, Doamnele,Poaiana Gutanu,Strunga . Dar cat de greu poate fi nu? Ca doar e ultima coborare. Coborarea asta trebuia sa fie prima in meniul de antrenament. Asta e concluzia mea de dupa. Incepem cu Urcarea la Piatra Arsa nu alergam prea mult. Planul este sa mergem repede la deal si un pic mai repede la vale. Nu va imaginati repede din ala adevarat. Trebuie setat un repede metoda Alexandra care e un fel de melc care se schimba cu alt melc in fiecare post.
Asadar ajungem la Piatra Arsa unde aflam ca am lasat usa de la masina deschisa. Ii dam cheia lui Florin Totalca sa o incuie, mergem pe Jepi ajungem la Babele si suntem in regula. Discutam cum ne nesimtim, mancam, bem apa si dam din maini, impingem betele sa ajutam picioarele, crosetam un cev
a imaginar pe Muntii Bucegi. Ajungem la Padina si ghici ce? Cheia noastra de la masina incuiata in care erau toate cele de schimb pentru a doua parte de tura : haine, mancare era pe la V Omu . Aveam lanternele de la inceput asa ca trebuia sa mai rezolvam problema cu mancarea. Si am gasit am luat geluri si batoane de Luci(Sponser). Iti imaginezi ca nu am stat mai mult de 10 minute in post si am plecat spre Vf Omu prima data. Acolo am mancat o ciorba ne astepta coborarea pe valea Cerbului dupa si urcare pana la Poaiana Izvoarelor unde ne-am rezervat o camera. Planul era sa dormim 6 ore si sa plecam pe noapte spre dimineata pe Bucsoiu. La Gura Diham eram printre ultimele echipe. Cumva a schimbat Dragos planul pe parcurs si aveam disponibile doar patru ore de somn ca nu ne incadram in timpul limita de a doua oara la Varful Omu. Rau pentru mine ce pot sa zic. Nici nu am protestat prea mult ca e convingator cand vrea ceva.Am ajuns la Poiana Izvoarelor ne-am luat camera ne-am luat apa si Cola am facut cate un dus(rece) si somn. A sunat ceasul si fara sa vorbim prea mult ne-am imbracat si am plecat.Atunci ma intrebam de ce ma pun eu in situatii din astea? De ce nu aleg eu sa dorm sa dorm si sa dorm? Raspunsul nu il am dar pot sa presupun ca pentru ca imi plac provocarile. Si pentru ca in experientele astea ma dezbrac de foi si ajung mai aproape de mine si pentru ca cel mai frumoase momente vin atunci cand esti simplu. Pe Bucsoiu a fost frumos si inca simt ceva-ul ala. O bucurie de copil mic ca sunt acolo atunci. O noapte cu stele,frig si un vant usor. Dupa Prepeleac unde depasisem doua echipe incepe sa rasara soarele ceea face totul mai frumos. Ajungem a doua oara la varful Omu unde era plin de echipe care dormeau.Din punctul meu de vedere deja eram invingatori eram mult mai departe decat in incercarile precedente.Plecam spre Bran cu gandul ca il terminam.
De jos din Bran am plecat cu Iuliana care ni s-a alaturat pe ultima, a treia cea mai lunga urcare la Vf Omu. Lunga si nu se mai termina si merg si ma enerveaza Dragos. Ma enerveza cand mananca cand vorbeste cand respira. Sunt obosita si o sa imi treaca dupa ce dorm si ca sa dorm trebuie sa ajung la Padina asa ca singura optiune este sa merg si atat sa merg. Nu imi place ma dor toate si stancile astea parca sunt mai mari si varful e departe.. sa merg ..il terminam.
Dupa ore lungi ajungem la Omu incepem “coborarea” spre Batrana si spre Poiana Gutanu.Nu am mai fost si nu stiam cat de lunga e si cat de abrupta e si nu se mai termina. Si cand se termina mai am
de urcat si incepe ploaia si incep sa plang ca nu mai pot. Imi este somn ma dor picioarele si ploua. Ma ploua si asta e cea mai mica problema. Stiu ca il terminam dar putin imi pasa acum. Sa se termine o data ca ma dor toate.
Ajungem in Padina si trecem linia de finish. Sunt fericita am trecut prin asta alaturi de cea mai potrivita persoana . Atunci eram de 11 ani impreuna si am mai ales sa parcurgem un drum impreuna sa ne uram si sa ne iubim sa ne vorbim si sa fim tacuti sa ne trimitem priviri de incurajare si sa ne evitam privirile toate sa fie la momentul potrivit. Am invins doua echipe pe cea din 2009 si pe cea din 2011 asta am vrut si am realizat. M-au durut picioarele si corpul toata noaptea insa l-am terminat.Urmatorul 7500 lung il voi face cand voi fi suficient de antrenata sa termin in 24-28 ore.Ce zici Dragos?
2015 -Hobby cu Corina și podium
În 2015 Dragoș a hotărât să meargă cu Ruxi la 7500 și mie mi-a venit ideea de Hobby că în nici un caz nu aveam antrenamentul de 24 de ore pe care mi le doresc. Se pare însă că nu mi-l doresc suficient de tare cât să și muncesc pentru el. Corina a zis da din prima. Ne-am plănuit ceva antrenamente. Ne-au ieșit doar câteva în Ciucaș mai mult cu vorbă și discuții nici unul in Bucegi. Am plecat cu planul de a ajunge întregi, de a face între 10 și 12 ore. Am stabilit ce echipament ne luăm la ce ore mâncăm și bem. Se anuntță canic
ulă însă eu nu mă îndur să mă îmbrac subțire. Rezist mai bine la caldură decât la frig și totuși ajungem și mergem pe creste, pe munte. Pentru mine, înainte de de toate este important să fiu pregatită pentru orice. Avem geluri, batoane, apă de cocos, bomboane gumate .Mâncăm din 40 în 40 de minute bem cât de mult se poate. Urcăm la Vf Omu timp în care mâncăm primul baton. Vine Valea Cerbului pe care o alergăm și este o plăcere. La Diham mâncăm ne punem apă și plecăm. Urcăm și mâncăm. Trecem de La Prepeleac și începem să vedem și să depășim echipe. Începem să depășim echipe de fete. Gina și Ioana ne încurajează . Presupunem că începem să fim pe un loc. Adică din ce ne-am propus noi la plecare acum simțim gustul competiției și al podiumului. Ajungem la Vârful Omu în forță că mâncasem până atunci. Îmi iau pe graba 2 felii de pâine dar nu intră și le bag în rucsac.Presupunem că suntem pe podium dar
nu știm sigur ca nu ne-a zis nimeni din organizare nici nu am intrebat. Eram eram sub maximul de 12 ore propus. De fapt presupuneam că ne încadrăm în timpul ăsta că nu prea ne mai dădeau calculele de câte ore am făcut. Cât face 13:38-6:00 si câte ore mai facem pana in urmatorul post. Câteodată în efort unu cu unu nu mai dă nimic. E alb. Calculele simple sunt foarte grele. Pe Doamnele, Bătrâna , Guțanu ne-am simțit bine am alergat și ne-am bucurat. Ne-am gândit că ce ar fi dacă am ajunge pe podium și aveam elan cu gândul asta. Ajungem la Poiana Guțanu și ne vorbim noi să le spunem voluntarilor din post să nu ne spună pe ce loc suntem. De ce să fim dezamăgite că suntem pe 4 de exemplu când noi doar ce am gustat din podium și simtim că putem să tragem. Zis și făcut. Nu ne-au zis pe ce loc suntem ne-au zis doar că fetele de pe 1 sunt la 5 minute în fața noastră și sunt destul de obosite.Na că ne-au facut-o. Acum știm că suntem pe podium că de pe ultimele poziții am depășit constant și am ajuns la 5 minute de fetele de pe locul 1 și înca ne simțim binișor. Ne-am tur
nat apă în cap și plecăm spre Șaua Strunga.
Le vedem pe fete, le vedem și nu mai pot mai tare de atât. Ne e greu să ne apropiem dar tragem. Nu mai vorbim ca nu vrem sa știe că suntem în spatele lor. Mergem tiptil pe lângă potecă să nu facem zgomot. Exact înainte de Șaua Strunga le ajungem și le depășim. Știm că suntem pe 1 și nu ne vine să credem. Alergăm și trecem pe lângă echipe de la tura lunga. Îl văd pe Dragoș, sunt fericită îi spun și plecăm. Ruxi e mai în față și mă văd pe mine la tura lungă din 2013 îi este greu dar poate și termină în timp mult mai bine decât am terminat eu cu Dragoș.
Ajungem în Padina și îmi este neclar drumul nu vrem să o dâm în barâ acum la sfârșit. Ne concentrăm și găsim drumul. Alergă, mergem, alergăm și trecem linia. Am primit mai mult decat ne așteptam sau ne doream. Podium si timp mai bun decât ne-am propus. Nu mă îmbat cu apă rece. Știm că nu este cine știe ce timp însă este al nostru, iar experiența prin care am trecut magnifică.
Recapitulare:
2009 – tura lunga cu Dragos abandon
2011 tura lunga cu Dragos abandon
2013 tura lunga cu Dragos 36 de ore cu somn 4 ore la Cabana Izvoare
2015 tura scurta alaturi de Corina 10 ore si un pic
2016 – Tura scurta alaturi de Corina
2017 – Tura scurta cu Ruxi
2016 Prima participare în an par am rămas fără unghii că sunt o doamnă și mă duc la pedi.
Asta e tura în care m-am simțit ca o gazelă obeză
E luni, 18 iulie 2016 și a trecut. E încă o amintire ca toate ce sunt și trec și așa trebuie sa fie. Nu este depre timp, nu este despre valoare sportivă, este despre valori umane despre amprenta noastră asupra naturii. Haideți să deschidem ochii și sa ne iubim pe noi și planeta noastră.
Ne-am înscris de cand s-a dat drumul,știam de tura trecută că vrem să participăm și să ne mai facem amintiri. Este cel mai bun moment din an în care să ne povestim întâmplări să ne sfătuim să ne amuzăm să ne concentrăm, sa mâncăm, să bem și să alergăm
Așa că suntem la START și începem. De data asta am suflu, pot să inspir să expir și alergăm ușor la deal. Mergem, alergăm, urcăm la Omu, e 6 40 și vine momentul în care mâncăm fiecare câte un baton. Apă multă apă. Trebuie să ne terminăm apa pâna la Gura Diham. Bagajul l-am făcut vineri noaptea, ceva mai relaxat față de anul trecut.
Nu prea intră dar e obligatoriu. Ajungem la Omu luăm viza si începem coborârea. O glumă, prieteni vorbe si valeee. Depășim cele două echipe de fete care au ajuns înaintea noastră la Omu. Pe Valea Cerbului luam câte un gel mare de la Sponser și apă și apă.
Plăcerea aia de a sări, de a țopăi, de a alerga, de a simți vântul pe față,momente de acum și aici. Ajungem la Gura Diham si simt durerea din unghii, îmi amintesc că nu mi-am tăiat unghiile din motivul stupid că am programarea luni la pedi și că nu mi s-au părut mari. Nici nu mă dureau extrem de tare așa că am ignorat. Ne anunță că suntem prima echipă de fete.Eu iau sare cât curpinde bem apă și ne umplem bidoanele. Corina pune viza umple bidoanele ia lămâie și plecăm. Aflând noi că suntem primele ne cuprinde relaxarea. Ne lipsea șezlongul, un cocktail și marea. A venit momentul în care ne povestim din an taca taca vine și Dan Surducan care ne ceartă că vorbim. Ajungem la Poiana Izvoarelor umplem bidoanele si bem apă că ni se uscase gâtul de la atâta vorbit. Plecăm spre La Prepeleac, facem poze bârfim și parcă ajungem prea repede. Luăm viza in pungă că nu se lipește i-a plouat toată noaptea în post.Aflăm vestea că o luăm pe la Mălăiești. Așa să fie. Nu știm traseul ne tipărim marcajul în memorie să nu uităm și să nu ne pierdem. Mă uit în spate o văd pe Simina îmi pică fața normal mă întorc și plec. Am plecat să nu le vedem ne simțim urmărite.Anul trecut am întrecut am depășit și e mai confortabil.
Alergăm până la Mălăiești unde Cornel si Silviu Bălan ne întâmpină.Nu Silviu nu am dus apă pe Bucșoiu . Pe Bucșoiu merg doar la 7500 că nu-s nebună.
Plecăm si trag de mine la deal punctul meu slab. Ne mai uităm în spate și apreciez 10 minute avans ceea ce este foarte puțin. Corina fierbe că știe că putem și eu mă mișc ca un melc. Ne întâlnim cu Lucian si Andreea care ne încurajează. Iubesc să întâlnesc oameni pe munte.
Calculăm dacă să mergem la baie aici, cine pune viza dacă luăm apă daca mâncăm. Eu vreau Cola.
Ajungem la Omu și știm că trebuie să ne grăbim. Aici echipa Ecomarathon ne susține și îmi oferă COLA. Mersi frumos! Yey hai la valeeee.Am așteptat-o însă de aici încep lacrimile. Încerc să nu îi transmit Corinei suferința însă m-a citit. Alergăm mult prea încet la vale. Alerg de parcă sunt pentru prima dată.
Alerg ca o gazelă ob
eză care are ciment în mușchi. Mă doare, mă doare și strâng din dinți că nu am de ales.Trebuie să ajung și durerea mă seacă. Toate astea din prostia mea. Alerg cu frâna pusă și îmi pare rău că am răpit din bucuria de pe ultimii kilometri. Ajungem la Batrâna oprim pentru a rezolva probleme și plecăm mai departe.
Am pierdut 30 de minute în total față de cât ne programasem doar pe coborâre. Ajungem la coborârea de la Poiana Guțanu și auch din nou. Am luat un calmat și am continuat. Toate bubele rele le-am avut de data asta. Trecem pe lângă echipe de la lungă și îi felicităm și încurajăm.
La Strunga ne bifăm fișa și fugim. Ne umplem bidoanele la râuri și mergem alergăm și mergem. Nu am forță să trag și Corina mă împinge. Dacă le văd pe fete că ne ajung mă bat. Și Corina mă bate sigur. Ajungem la Strunga și ne grăbim ne uităm în spate și nu se văd. Ajungem la finish cu zambetul pe buze dar cu durere in papuci. Prea multa presiune. La anul as vrea sa merg mai lejer sau sa fiu mai antrenata. Imi place zona mea de confort.
2017 Tura scurta cu Ruxi .
Nu am vrut presiune și am obținut. Mi-a plăcut și voi repeta probabil în fiecare an. Mersi Ruxi pentru tura minunată, in liniște pe care am dus-o împreună. Aveam nevoie de unghiul ăsta si il mai repet, ca si unghiul cu timp mai mic. In esenta imi place sa experimentez. Anul asta am vrut sa particip si atat, fara sa ma uit la timp, fara sa ma antrenez specific, doar sa fiu acolo. Traseul la tura scurta este asa:
Padina- Vf Omu – Valea Cerbului- Gura Diham- Poaiana Izvoarelor- La Prepeleac- (Bucsoiu in conditii optime) nu a fost cazul acum ca a plouat, a fost vant si frig. – Cabana Malaiesti- A 2a oara la Varful Omu – Batrana- Poiana Gutanu- Strunga- Padina. Sunt 47km cu +3000m diferenta de nivel pozitiva si negativa.
Pentru că 7500 este câteodată despre a pleca cu un prieten și a ajunge la final cu încă doi.
Am dormit în cort vineri și a fost un deliciu. Uitasem cât de mult îmi place. A fost frig noaptea și în sacul meu era așa plăcut.
Ne-am trezit la 5. Am facut cereale cu lapte pe care le-am mancat cam repede si m-am balonat . Nu m-am simtit foarte confortabil insa nu era ca si cum am avut de ales.M-am simtit privilegiata sa am sansa sa fiu acolo sa ma bucur de momentele alea, sa vad muntii, norii, sa merg, sa alerg, sa respir.
In 11 ore am ajuns la finish. A fost perfect, a fost tot ce imi doream. EEE bine ca nu imi doream sa ma ploua, sa fie-2 grade, sa imi inghete capul si mainile, dar eram sus deja. Optiunea la vale era cea mai sigura sa ma scoata din ger.
La un moment dat spre final a iesit si soarele si ne-a incalzit.
Marathon 7500 este despre mers pe munte, despre echipă, despre vreme, experiență, ponderare.
Am dormit ca un bebeluș în cort după ce am terminat. A doua zi am dormit și la prânz. Sigur sigur mă recuperez mai rapid cu somn.Eu alerg pentru mine, că mă face să mă simt bine, că ajung să mă cunosc mai bine. Că atunci când îmi este greu mintea mea inventează motive, probleme să mă opresc și îmi place să le observ și să trec mai departe. Că mă dezbracă foaie cu foaie și îmi dau seama cât de simplă sunt și de cât de putțn am nevoie ca momentele să devină intense, câteodată o rază de soare, sau un strop de apă, o pauză. Pe mine experiențele astea mă fac umilă,recunoscătoare și să trăiesc acum. Cât de frumoasă este simplitatea în viață.
Ploieşti, august 2017, Alexandra StateOfMind
